Dumbrava

Sunt născut dintr-o familie de țărani din Dumbrava, Vasilica și Maria. Aceștia se ocupau cu creșterea animalelor și cultivarea pământului. Femeile erau gospodine, creșteau animale, capre, oi, vaci, porci, boi. Tata a avut două perechi de boi. Era nevoie de foarte mult lucru să procure furajele pentru animalele. Eu și nevasta mea am lucrat la școală, am fost dascăli amândoi. Tata s-a dus în ’56, mama în ’72. Pe soție am cunoscut-o, pentru că a fost repartizată după terminarea institutului la școala din Dumbrava. Ne-am împrietenit, ne-am luat și am supraviețuit 50 și ceva de ani, din ’68 până acum.

Casa în care locuiesc acum, am cumpărat-o acum 42 de ani. A fost construită în ’63. Cei care au construit-o au plecat de aici, și am cumpărat-o eu. E din lemn. Ce-am mai construit eu, e din cărămidă, iar anexele, bucătăria și grajdul sunt tot din cărămidă. 

Toți frații mei au fost importanți pentru mine: am avut trei surori și un frate. Cu regret spun că au plecat toți. Au fost țărani, au lucrat în sat. După ce a venit colectivizarea, au lucrat și la CAP.

Mult timp, am fost și fotograful satului. Când am început, la școală erau 185 de copii în opt clase, câte 20-30 în fiecare clasă. Când am plecat, erau foarte puțini copii, câte 10-11 copii într-o clasă; și se preda simultan același obiect. În 2003, când am ieșit la pensie, era tot simultan. Am stat încă doi ani jumătate, că a fost nevoie, până în 2005.

În sat, sunt multe monumente: cel din Podășel făcut în urma evenimentelor de la 1848, monumentul de la școală, al eroilor din al Doilea Război Mondial, crucea Sângerului, la pârău, după sat. Monumentul din Podășel nu a fost aici, ci unde se unesc cele două pârâie. Era un izvoraș și o poieniță, acolo i-a împușcat. A fost o cruce pusă, dar s-a stricat că era din lemn. În ’33, când a venit notar aici Petru Boțean, atunci a făcut monumentul din piatră. Și acolo s-a făcut un teren de sport, cu pistă de alergare, pentru pregătirea militarilor. Au plantat acolo duzi, apoi stejari și au îngrădit tot terenul. Se spune că Podășelul a fost o pădure de sute de ani. Cred că la crucea Sângerului au fost și acolo împușcați, nu știu în ce război. Spre Vătava mai este un monument, monumentul iobagilor din Dumbrava, uciși pe acest loc. Se zice că satul a fost unul de iobagi. 

Aici e Podășelu, Făget și Remetea sunt hotarele satului. Unde pasc vitele, i se zice ”pe Șes”, mai jos e Braniștea, unde curge valea noastră îi zice ”pe Vale”, spre Pietriș e ”pe Rogină”. Unde paște o turmă de vite, în capul dealului, sunt tufe din arini, îi zice la Pâlcuri, după deal este Crețoaia, sub Crețoaia este Piciorul Poiului, mai este Valea Pietrișului și dincolo este Remetea. În stânga este Mancelu’, iar sub Mancel era o pădure seculară de fagi, la Făget. Când a venit CAP-ul în ’62, m-au trimis din armată să o înscriu pe mama cu grădina pe care o avea. Pământurile erau rele, producția de grâu era de 400 de kg la hectar. 

După 1848, au început să se adune oamenii în semn de respect, în memoria celor care au fost împușcați. Și după ce s-au adunat, au început să bea, să aducă muzicanți și să joace. Atunci, la Podășel s-au strâns oameni din Dumbrava, Râpa, Vătava, Gledin, Sebeșul Bistriței și se făcea o horă mare. Cei din Dumbrava se duceau la joc în Vătava, deci era o prietenie deosebită, care s-a menținut. Momentul de la 1848 n-a făcut decât să lege oamenii. Eram secretar cu propaganda atunci, și a venit la primarie o hârtie de la județ, și am prins momentul cu târgurile și bâlciurile din Mureș. Eram cu Irimie, fostul secretar, și i-am zis că la Podășel avem un eveniment deosebil. Toată lumea se îmbrăca în costume populare și l-am numit Târgul Portului Popular sau Târgul de Rusalii de la Podășel-Dumbrava. Când nu aveam noi formații, mergeam cu copiii de la școală, aveam dansuri, coruri, cântece patriotice, poezii. Era foarte interesant. În ultimul timp, le-am pregătit mai diferit, ne venea și tematica.

Este o femeie aici, “țărancă-poet” o numesc eu, Dohotari Emilia. În ultimii trei, patru, cinci ani, a venit cu câte o poezie sau cu câte o poveste. În fiecare an, vine cu o poezie adecvată lucrurilor care s-au întâmplat aici, după mintea ei. Le zice bine și frumos.

Un obicei pe cale de dispariție e Turca, în alte părți îi spune Capra. Fac feciorii turca și o aranjează pe un clonț din lemn, pun o față de masă mare, și pun prâsnei. Pe mesteacăn se face un burete mare, se recoltează și se usucă în cuptor. Apoi este tăiat cu un briceag ascuțit. 

Nu mai există tineri aici, au plecat. Natalitatea este foarte scăzută. În sat, se mai nasc doi copii pe an și 18-20 de bătrâni mor. Care e tânăr, nu mai are chef de așa ceva. Nici horă nu se mai face, doar un spectacol organizat de primărie cu ansamblul Mureșu’. Nu mai sunt tineri care să joace sau care să aibă inițiativă. Primesc de la primărie ajutorul social, merg la crâșmă, beau, fumează și atât. Nu mai are cine să-mi cosească grădinile, iar fânul trebuie să mă duc să îl aprind eu. 

Eram cinci frați. Lapte, fasole, varză și porcul când se tăia, asta mâncam. Cel mai mult îmi plăcea fasolea frecată. Și în armată tot fasolea îmi plăcea.

Satul nu îți oferă nimic, decât muncă. Lumea s-a săturat de colectiv, deși mulți spun acum că era mai bine pe vremea aia.

Mulți tineri sunt plecați în străinătate și vin cu bani, își fac case. 

Echipa de fluierași din Dumbrava a fost înființată de un dascăl venit din Săcal, în ’61, domnul Șandru Ilie. I-a strâns pe toți care știau să cânte la fluier. Nu i-a învățat nimeni. Eu am venit din armată în ’63- ’64. Auzind că se fac repetiții la școală, m-am dus și eu acolo. Mi-am luat un fluier. Deci formația de fluierași a fost înființată de domnul Șandru Ilie și preluată de doamna Vlaicu Octavia, o învățătoare foarte bună. Apoi, din 1965, m-am ocupat eu până în 2006. Am pregătit programe, repertoriul lor. Când au văzut că merge bine formația, după un concurs mare la Brașov unde am luat premiu I, cei de la Centrul de Cultură de la Târgu Mureș au venit să ne spună unde urmează festivalurile. Ca să îi putem bate pe fluierașii din țară la concursuri, am fost pregătiți bine. Profesorul Conțiu a zis să facem un obicei de stână, fluierași cu băcițe. A venit cu Tudor Jarda și Dumitru Fărcaș să ne inițieze.

În anul 1983 am realizat obiceiul măsura oilor din Dumbrava, la care a fost mobilizat tot satul în straie de sărbătoare, în prezența responsabililor de la cultură. Regizorul Ioan Filip a realizat filmarea evenimentului pentru TVR și a intitulat-o ”măsurișul oilor” la Dumbrava. Acest eveniment a fost amintit doar în 20 de secunde la TVR. Ar fi bine dacă s-ar găsi acea filmare, să o vadă copiii și nepoții, că doar a fost strădania întregului sat.

După ce l-am trecut în calendarul bâlciurilor și al târgurilor, Podășelul a luat amploare. La Târgul Portului Popular de la Podășel, făceam un program artistic cu copiii, eu mă ocupam de ei, mai veneau și din Vătava, din Gledin cu jocul și cu muzicanții. Se împrieteneau tinerii, dar se spărgea petrecerea din cauza alcoolului. 

Acum nu mai există formație de dansuri. A fost la Vătava, acolo mai sunt tineri. Aici mai sunt 18-19 copii la școală.