Dumbrava

Am fost căsătorită de tânără, în Vătava. Între Dumbrava și Vătava e o diferență mare. Am locuit și în oraș, am plecat de jos și sunt un om simplu. În Dumbrava, oamenii care vin din alte părți sunt acceptați destul de greu. Nu a fost ușor, dar mi-am făcut drum printre oamenii din sat. Ei erau mai bogați, eu am fost copil sărac. La început, nu a crezut nimeni în vorba și în fapta mea. 

Nu am foarte multă școală, doar șapte clase. Am crescut trei copii cu soțul meu; n-a fost nimeni să ne ajute. Sunt cu același bărbat de o viață. Cu bune, cu rele, am făcut împreună o casă, am sădit un pom și am crescut trei copii. Toți sunt căsătoriți. Băiatul și-a făcut o firmă de construcții aici. Nora noastră e cadru didactic în Târgu Mureș. Fata mea, Anamaria, care e paralizată, trăiește în Cluj și a scris o carte. A avut accident de mașină și și-a rupt coloana în urmă cu nouă ani. Am umblat peste tot în lumea asta, am făcut tot ce s-a putut. Artiștii de muzică populară au făcut spectacole, să adune bani pentru ea. A făcut trei luni tratament în Franța, dar nu s-a putut face nimic. Lipsește o parte din măduvă. E optimistă, luptătoare, nu se plânge de nimic, niciodată. Acum lucrează ca moderator la o emisiune, la TV Cluj. E speaker motivațional. A jucat și într-un film: „Secretul insulei Pin-Up” (The Secret of Pin-Up Island).

Părinții mei au lucrat în CAP. Am fost și eu la vaci, la oi. Tatăl meu se trage din Batoș, bunicul a fost din Râpa de Jos, iar mama era de aici. Străbunicul Niculae, din partea mamei, a fost cândva primarul satului. Vecinii erau frați de-ai bunicii. Am stricat casa veche și am făcut una nouă. 

Suntem o familie unită, în fiecare zi știm unul despre altul.

Îi apreciez mult pe dumbrăveni, sunt oamenii lângă care am trăit. Am fost singură la părinți, dar nu eram bogată. Am învățat de mică să țes și să cos, mi-au plăcut hainele de sărbătoare ale dumbrăvenilor. Îmi plac și acum, și lucrez cu drag modele mai vechi și mai noi. 

Acum sunt invitată la multe evenimente, care promovează tradițiile din sate, merg la Alba Iulia, am fost invitată a treia oară de Consiliul Județean. Am fost și în vară, și m-au premiat. Am mers în calitate de meșter popular. Facem costume populare. Unele sunt doar pentru expoziție, altele de vânzare. Recondiționez ce e vechi. Cei de la Centrul de Cultură din Mureș mi-au făcut legitimație și m-au recomandat altor județe. Am fost și pe Muntele Găina, era foarte frig. Am fost și în Albac, în Răstolița, la festivalul Văii Mureșului. Acolo, fiecare comună are o casă. Eu am fost la casa tradițională din Vătava. Este construită de soțul meu. Are o cameră cu lucruri mai vechi, cu stative, cu țoale, cu covoare. Camera din mijloc era cameră de oaspeți. Veneau oficialitățile. 

Aici, în casă, nu mă lasă copiii să pun covoare pe pereți, le-am dus la mama. Vreau să fac din casa ei una tradițională, dar nu am avut timp. La Gliga, la Reghin, când era balul, timp de șase ani, eu am amenajat în restaurant casa tradițională. Îmi place să ies între oameni de la care am de învățat. 

Părinții mei lucrau la CAP. Eu mă trezeam dimineața la ora cinci, dădeam mâncare la animale, făceam curat și mă apucam de muls. La ora șapte erau vacile sătule, laptele muls. Aveam 17 vaci. De multe ori le mulgeam singură. Veneam acasă, mă spălam și mergeam la școală. Dar, oricât mă spălam, tot miroseam. Sunt mândră că am făcut lucrul ăsta. Când ai mei nu au mai lucrat la CAP, tatăl meu s-a făcut cioban la complexul de miei; avea o turmă de 800 de oi. În clasa a II-a, am umblat toată vara cu oile. Adunam frăguțe și, la amiază, făceam mămăligă cu brânză. Toamna a venit tata acasă și n-a pierdut o oaie. A fost premiat și felicitat de directorul complexului. De primăvara până toamna, eu nu am venit acasă. Toamna m-a trimis tata acasă cu un ceteraș. 

Când eram mică, țeseam. Mergeam în piața din Reghin și puneam covoarele pe garduri. Mergeam și în Toplița, și în Bistrița să le vindem, să facem bani. Cumpăram pâine. Ne așezam și de două ori la rând. În Bistrița ne mai lăsa, în Mureș era mai strict. Veneam cu desagii în spate, cu franzele de la Bistrița. Am trăit vremurile alea și au fost frumoase. 

Mi-a plăcut să merg la joc, dar nu aveam timp. Trebuia să merg la animale. Nu știu să joc foarte bine. Obiceiurile și haina tradițională îmi plăceau foarte mult. Cred că în sat, am fost ultima fată pe care a furat-o soțul, ca să nu i-o ia altul. Încă nu aveam 14 ani când m-a furat soțul meu, în ‘87. A venit să mă ia la ei, să îi ajut la fân. Soacra mea avea animale. Și acolo am rămas. M-a furat cu alt om, m-a dus în altă casă, să mă ascundă. Pe soțul meu îl cheamă Dorin și pe feciorul de acolo, din casa aceea, tot Dorin îl chema. Era paznicul satului și, când a venit acasă, nu înțelegea ce se întâmplă. Apoi mi-a fost frică să mă întorc acasă. M-am întors să îmi dau tezele, să termin școala. Acolo stau de 38 de ani. Nu prea am înțeles ce mi se întâmplă. A fost scandal acasă. M-a cerut de la mama să îi ajut la fân, și tata nu a vrut să mă lase. M-a luat cu o căruță, și nu m-a mai adus înapoi. Soacra mea era bolnavă. Eu am avut grijă de animale. 

Am o nepoțică de trei ani, mi-e tare dragă. Va veni altă nepoțică. Copiii sunt toți la casele lor. Fata din Cluj e recăsătorită. Nu mi-a plăcut că e departe. Am urât Clujul, că după accident medicii spuneau că moare. Acolo a fost operată. Băiatul e aici acum, are o firmă de construcții. Lucrează mai mult cu lemn. Are și un angajat. Dar găsește greu oameni serioși. Cealaltă fată e preoteasă. Ne mândrim cu ginerele nostru. E foarte modest, îi place cartea. Toată lumea din sat îl iubește.

Pe la noi, sunt multe obiceiuri care mi-au plăcut. Îmi aduc aminte că la Vătava se făcea Vergelu, jocul însuraților, după Anul Nou. Aveam mulți prieteni de familie și toată lumea aducea mâncare, băgam muzicanți. Așa ne distram. Femeile se mai distrau la șezători. Sunt obiceiuri care ne țineau uniți, dar care aproape că au dispărut. Echipa noastră de fluierași era foarte frumoasă, dar,din păcate, nu au urmași.