Dumbrava

Mă numesc Tamba Alexandru, sunt din Dumbrava, am 58 de ani. Am crescut aici din copilărie. Nu am fost plecat niciodată, decât la stagiul militar și am mai lucrat la ocol, la Lunca Bradului. Restul, numai la agricultură și zootehnie. De mic copil m-am ocupat cu oile. 

Suntem doi frați și o soră. Am mai avut un frate, care a murit la șase luni. Părinții și bunicul dinspre tată s-au ocupat numai cu oile. Tata a avut un accident în ’68. Nu l-am întrebat niciodată ce s-a întâmplat. A trăit așa 29 de ani, din ’68 până în ’97. Dar așa cum a fost, a muncit. Prășea, mergea la pădure, tăia lemne, mulgea vacile, curăța în grajd. Nu avea proteze, mergea în mâini, așa dădea și la porci, ducea lemne în casă, cosea. Făcea toate treburile. Fratele a plecat la studii, sora mea s-a măritat cu Ion Mera și eu am rămas. Trebuia să întrețină cineva. Eram cel mai mic. Am rămas acasă cu bunicii și familia. Tata și bunica au murit în aceeași săptămână, el luni, ea sâmbătă. A fost greu.

M-am căsătorit cu o dumbrăveancă, dar târziu, la 35 de ani. Am trei fete. Una e aici, lucrează la Sărata, cu maică-sa, iar celelalte două lucrează la Târgu Mureș. Cea mijlocie a făcut Facultatea de Pedagogie, iar cea mică a făcut Liceul Pedagogic Mihai Eminescu. 

Târla a fost făcută din ’28, iar după revoluție am renovat-o eu. Bunicul spunea că târla a prins trei regimuri: regalitatea, comunismul și democrația. Acum doi ani i-a dat foc cineva. Ori a dormit pe acolo ori, intenționat, cineva i-a dat foc. Eu am ținut oile acasă, nu m-am dus acolo. Am avut 80 de oi ale familiei. Apoi le-am vândut. Am ținut strictul necesar pentru noi. La șase ani, dădeam oile în strungă. Dimineață, mă trezeau la 4 să dau în strungă, la amiază dădeam în strungă, seara dădeam în strungă. După ce am crescut, am mers cu oile în porneală. Nu te ținea la stână nimeni și, dacă rămâneai la stână, trebuia să aduci lemne, apă, era corvoadă, nu era ușor. Eu am fost numai cu străini la stână. Erau cei mai de nimic oameni, își băteau joc de copii. Mă culcam sub laiță și, dacă ploua, dimineața eram plin de apă. N-au fost în stare să facă nici un șanț. Așa mergeam, nu mă cruța nimeni. Nu aveau nici stână la început, dormeau sub brad. Cel mai mult am fost în Scurtu, la Bocoș. Munca țăranului nu e plătită la noi. Mai sunt câțiva care țin oi la noi în sat, dar și ăia cred că abandonează curând. Am calculat și nu merită să plătești după oi. Pe mine m-a învățat Dumitru să fac brânză de vacă, unt. Sunt ciobani care nu spun cum fac.

Tata știa să cânte în trâștie, moșu’ cânta la fluier de aramă, fără dop. 

Carnea de oaie se făcea înfundată. Se punea un rând de untură de porc, un rând de carne, un rând de morcovi și ceapă și încă un rând din fiecare, iar deasupra puneau din nou untură. Se punea sare, piper, usturoi și foi de dafin. Apă nu puneau deloc. Deasupra puneau o cârpă de bumbac și o lipeau cu plămădeală, ca să fie ermetic. O lăsau până dimineață, apoi o puneau pe foc îngăduit. Și făceau și piure. 

La caș se punea laptele în vas și se dădea cheag, din rânză (stomac) de miel sau de vițel.

După ce mulgeam oile seara, plecam în porneală cu ele. După cină, până la 11-12, mergeam iar cu ele, și nu ne întorceam până nu le auzeam sughițând, când erau sătule. Dimineața ne trezeam la patru. Trebuia să stăm cu ele, că trebuia să dăm oamenilor câte șapte kg de brânză de oaie, 14 kg de brânză de capră, un kg de urdă. Brânza se făcea din lapte amestecat, din ce aveam la stână. Mai târziu, am dus și vaci. Cel mai mult trebuia să fie laptele de oaie. În perioada împerecherii, miroase rău laptele. Eu am doar trei vaci, capre am mai multe. Am una de la Adrian, care n-a stat la oi, era soi de prin Franța. Când a luat foc la Maxim, mi-a dat un țap. Și am două ieduțe acum. Și capra e mare, am muls-o, și dădea un litru de lapte dimineața. Și acum a fătat, și dă mult lapte, trei-patru litri. Dacă mănâncă mult mălai și nu-s obișnuite, se blochează stomacul. 

Copiilor nu le place nici să le mănânce, nici vorbă să aibă grijă de ele. Când n-om mai putea, le vom vinde. Și copiii mei au fost la oi, cu nea Valer, și Alexandra, și Ancuța, și Adina. I-am zis Alexandrei să nu se ducă. Dar ei îi plăcea. Erau Anuca Anăstăsie și Viorica, și îi povesteau. O tot duceam cu mine la deal. Nu merge tu la oi, că e atât de rău. Trebuie să duci apă, trebuie să duci lemne. Ea zicea că doar dă în strungă. Am făcut târgul să-mi dea după copilă. Când m-am dus la deal, am luat binoclul și mă uitam din niște tufe. Ea aducea apă cu gălețile de la secătură, de la Fâstâc. Avea vreo 10 ani. M-am băgat pe la stână, și am zis: no, ce faceți aici? Nea Valer, pare-mi-se că ai zis numai să dea în strungă, dar văd că copila aduce și apă. Ba n-o adus. Mie îmi spui că n-o adus? Apoi, s-a dus ea așa. Ei îi era rușine să-mi spună. Și apoi au prins-o țânțarii, era plină de bube. Vai de mine. 

Eu am stat la oi pe Valea Ptișcului, o vară întreagă, până am plătit o amendă. A luat foc o colibă de-a lui nea Vasile Hoandăr. Noi eram mai mici, ne-am jucat cu Dănilă, care a fost la Condrate. S-a băgat în coliba acoperită cu fân și i-a dat foc. Ne-a pârât cineva și ne-a chemat la miliție. A zis moșu’ să mă duc la oi, că plătește el. 125 sau 150 de lei aveam de plătit eu. Ionel Ciocoi făcuse coliba și trebuia să îi plătească munca. A venit executorul acasă, iar când l-a văzut mama… ”Am venit după bani!”, a zis el. S-a dus tata la moșu’, și a trebuit să stau toată vara la oi. Eram numai cu oameni străini. Când ești cu un părinte, te protejează, dar când ești cu un străin, nu te ia în seamă. 

Am rămas și singur la Iezer. Am lăsat oile, m-am apucat să strâng oile. S-au dus, veneau singure de la pădure. Eu m-am pus să dorm. 

Eram în Fântânel cu Ion, când am rupt oile. Era toamnă și am coborât prin niște poieni. 78 de oi și capre s-au rupt de turmă. Eu am venit la stână, nu mi-am dat seama. Seara le-am muls, nu s-a cunoscut la găleți nimic. Dimineața le-am muls. În fiecare dimineață îmi verificam oile. Parcă nu uit niciodată, 15 sau 16 bucăți de ale mele, personale, nu erau. Le cunoșteam pe toate. Am numărat oile, 78 nu erau. Noaptea a plouat și era ceață. Am luat un câine și m-am dus. Un câine rămăsese cu ele și urla. Nu auzeam din cauza ploii. M-am întâlnit cu oamenii din Răstolnița și m-au întrebat ce caut. Ziua de ieri, asta caut. Am rupt oile, 80. Erau și oile lor acolo. Au lăsat lucrul, erau vreo șapte oameni. Au zis să luăm coastele, să căutăm oile, că m-am nenorocit. Eu îmi făcusem așa un calcul, vând calul, vând porcii și să văd cum plătesc oamenilor. Doar nu m-oi duce să mă omor. După-amiază le-am găsit. Toate bine, au ieșit în poiană, le-am scos și le-am numărat cu oamenii. Le-am dus la stână, a venit cumnatul de acasă, că au sunat după el. 

A venit odată ursul și au murit vreo 30 de oi. A fost prăpăd. A venit ursul, a spart porțile. Au fugit oile și au trecut pârâul. S-a avântat în mocirlă. S-a făcut pod din oi, iar apa s-a oprit în ele. S-au înecat multe oi. Pe unele le-au scos, pe altele n-au mai apucat. 

La Crucea Sângelui a murit foarte multă lume în Primul Război Mondial. A ajuns frontul aici. I-a împușcat. Buna zicea că pârâul a mers roșu de sânge până la Huduc. I-au împușcat ungurii de la Aluniș. Au făcut cruce acolo Ion Borșan și fratele lui Pavel. Atunci a fost împușcat și străbunicul de la Măciucă, Ștefan. A murit cu o schijă în picior. A fost făt la biserică, apoi, în locul lui, a intrat unchiul Aurel. Că el n-a mai putut. Aveam șase ani când a murit. Mergeam pe la el, purta mustață, era om înalt. În casa lui am crescut, în casa cu târnați. Cu o pietricică, împreună cu Horațiu, am spart oalele de lut unde puneau laptele să se prindă. Nu ne-a bătut stăbunică-mea, Șofrănica. Dar ne-a spus Anuței, acasă. După ce am intrat în casă, ne-a chemat la masă și ne-a bătut. 

M-a enervat odată cea mică. Am scos cureaua, și Adina a zis: ”Dă, mă, dă cu cinga!” Și am început să râd. A scăpat de bătaie. Mai făcea prostii. Vorbea la telefon și mi-au venit 4 milioane de plătit. Am zis să-mi dea desfășurătorul. Erau numere de București. Le-am trimis la cules de măceșe, să își plătească datoria. S-a dus și mă-sa cu ele. Mi-a fost milă de ele și m-am dus eu să le tai spinii. Și au făcut bani, 50-60 de lei pe zi. Când s-a făcut toamnă, încă aveau bani, și au mers mai multe zile. 

Cine a fost crescut cu bani gata, nu s-a ales nimic. Tata a fost singur și răsfățat. Străbunică-mea îl ținea sub braț, că nu avea pe nimeni. Moșu’ a fost în lagăr, în Rusia, patru ani. Tata nu suporta ungurii, era revoluționar. Lucra la calea ferată la Borzia, și l-au bătut cu răngile, și i-au rupt picioarele. Când l-au găsit, au zis că l-a pălit trenul. Dar eu nu l-am întrebat niciodată ce a pățit, și nici n-a zis. Cine a știut ce a pățit? Au plecat toți din sat. Un picior putea fi salvat, dar i le-a tăiat pe amândouă. 

După revoluție, am fost președintele Partidului Țărănesc pe comună.

Boțan a făcut școlile pe toată comuna, Vătava, Râpa, căminele culturale și drumul. Boțan a vrut să facă și biserica, dar primarul a zis că o face el. 

Aici nu s-a făcut niciodată măsura laptelui. Când veneau oamenii la măsură, se puneau ei în strungă, să vadă cât lapte dă. Dacă era una bună de lapte, nu le ziceam. Dădeam omului 7 kg de brânză, unt și urdă, și primeam mălai și bani. Bani erau puțini; acum, pe o oaie dau 150-200 de lei. 

Trebuia să fii foarte corect la stână, să nu minți. Dacă dădeam un kg de urdă și nu spuneam, noaptea veneau lupul sau ursul. 

Tata zicea: ”Mamele care au făcut ciobani buni au murit, haitele care au făcut câini buni au murit”. Am mers cu el la deal și câinii se jucau. Intri în stână fără nicio grijă acum.