Dumbrava

Am 72 de ani. Părinții mei au fost țărani, au lucrat în agricultură. După ce a terminat armata și s-a făcut colectivizarea, tata a fost șef de fermă la CAP, de unde a și ieșit la pensie. Mama a fost casnică. 

Eu am făcut opt clase, apoi m-am dus la școala profesională în Toplița, timp de trei ani, tâmplar de mobilă și articole tehnice din lemn. După terminarea școlii, m-am angajat ca muncitor la o fabrică de mobilă de bucătărie, la Partizanul Gheorgheni, în Toplița. Apoi am plecat în armată, iar după ce am terminat, m-am întors, fiindcă aveam contract pe cinci ani cu înteprinderea respectivă. Școlile profesionale te obligau să lucrezi cinci ani cu întreprinderea cu care ai încheiat contractul. Am lucrat apoi ca șef de brigadă la o secție de tâmplărie, la Cooperativa Munca Colectivă din Toplița, de unde, datorită rezultatelor, am fost trimis la Școala Tehnică de Maiștri din Craiova, curs de zi, un an. M-am întors în Toplița și am lucrat ca șef de secție la tâmplărie pe comandă din ‘72 până în ‘77.

 În ‘74 m-am căsătorit. Întâmplarea a fost să particip la întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului a nevestei, care a terminat la Deda. Domnul director Mureșan, un om deosebit, a luat-o pe nevasta mea și m-a chemat acolo. Aveau nevoie de mine, pentru că liceele teoretice se transformau în licee de specialitate. M-a convins, și am venit din Toplița în Deda. Am făcut săptămânal naveta. Ea era contabilă la CAP, în Dumbrava. În ‘77 m-am hotărât și am venit la liceul din Deda, ca maistru instructor. Am lucrat până în martie ’83, când am fost detașat prin delegație, ca primar la comuna Vătava. Am mai stat până în februarie ‘90. Au vrut să mă aleagă din nou și am refuzat categoric. În această perioadă, am înființat la legea 7, activități industriale. Aveam 37 de angajați la primărie, care se ocupau de unelte, mături, nuiele, paleți, tot felul de produse. Am realizat peste un miliard de lei în perioada respectivă. Am vrut să fac grădiniță în Dumbrava, dar mi-au luat banii și i-au dus la Casa Poporului. Te chemau în biroul secretarului, și te puneau să semnezi, fie că voiai fie că nu. Îți luau banii din cont. Erau vreo două miliarde, că aveam bani și de la pășune. Taxa de pășune și taxa de activități industriale erau într-un cont separat, din care puteai să faci investiții la nivelul comunei. După revoluție, am lucrat la secția de tâmplărie pe care am înființat-o aici. În septembrie, am fost transferat în interes de serviciu. Directorul de la Liceul Industrial de Prelucrare a Lemnului din Deda a spus că are nevoie de mine și m-am dus. Am lucrat ca maistru instructor până în 2010. Am avut rezultate foarte bune cu copiii. Mă duceam la concursuri și aduceam cel puțin două-trei premii. De la liceu am ieșit la pensie, aveam 42 de ani de activitate și mă simțeam obosit. Liceul era dotat foarte bine. Cu fonduri proprii, s-a făcut un atelier cu toată tehnica și aparatura modernă, în valoare de două miliarde. Când s-a terminat atelierul, am ieșit la pensie. Am ieșit anticipat la pensie. Mă săturasem de navetă.

Părinții sunt amândoi dumbrăveni, iar nevasta la fel. Avem o suprafață de 6 ha de teren. Mi-a plăcut mult pomicultura și, după revoluție, am înființat o livadă de 60 de arii, împrejmuită, pusă la punct. Anul ăsta am avut o producție de șapte tone de fructe. Am lucrat în continuare, am ținut porci, vaci, oi, găini. Acum am doar găini și porci. Sunt costurile foarte mari și nu mai merită. Copiii au plecat. Băiatul a terminat liceul industrial. A intrat la Facultatea de Drept din Târgu Mureș. A făcut doi ani drept economic și administrativ, iar apoi toată grupa lui s-a gândit să plece, o parte la Sibiu, o parte la Oradea. El a plecat la Oradea. A dat cinci examene diferență în anul trei, și a terminat acolo. Apoi s-a întors și a stat un an șomer. S-a scos un post de jurist la Prefectură. Au fost 97 pe un loc și el a l-a luat. A lucrat ca jurist doi ani, până când a fost luat la primărie. După un an, a ajuns șef de secție juridică, cu opt juriști sub comanda lui. Era foarte greu, salariul mic. S-a dus la București, a dat examen și a intrat în Barou. De 14 ani lucrează ca avocat în Târgu Mureș. Soția lui a fost asistentă medicală și a terminat dreptul la Târgu Mureș. A lucrat ca jurist și acum e secretar șef la municipiul Târgu Mureș. Fata a terminat liceul sanitar la Târgu Mureș. Când a terminat clasa a VIII-a, profesorul Dobreanu, fostul meu profesor de biologie de la Toplița, mi-a recomandat să o dau la medicină. A pregătit-o și a avut rezultate foarte bune la bacalaureat. Dar nu a vrut la medicină, s-a dus la Cluj, la contabilitate informatică, dar nu a intrat. Am pregătit-o un an la matematică și a intrat la Brașov. A terminat Științe Economice. A fost angajată la diferite bănci. După ce s-a căsătorit, s-a pregătit doi ani și a intrat în IT. Soțul ei este vicepreședinte la o companie internațională de IT. Are 10.000 de angajați în Europa și Asia. Sediul este în Franța. Băiatul ține mult la sat, probabil se va întoarce când va ieși la pensie, dar ea nu cred că mai vine. S-a stabilit acolo, și-a făcut casă, are și copiii acolo. 

Eu am construit casă. A fost gata la 1 mai ‘82. Primul nivel e din beton și cărămidă, iar partea de sus e din lemn. Pe parcurs, am modernizat-o. Am pus termopane, încălzire centrală, am izolat-o. Înainte, aici era casa veche a socrilor mei. 

Mama a avut cea mai mare influență asupra mea. Tata nu era de acord să plec, credea că feciorul trebuie să rămână în casă. Mama m-a trimis la Toplița, la școala profesională. Am fost 350 de candidați pe 75 de locuri, iar eu am intrat al 23-lea. Am făcut liceul seral, mi-a prins bine. 

Evenimentele importante în familie au fost nunta, nașterea copiilor, botezurile. Am avut și evenimente nefericite, când a murit sora mea, la 55 de ani. Au rămas orfani doi copii. Cel mic, băiatul, este surdomut. Ion, cumnatul, după moartea ei nu a mai pus preț pe viață și, după patru ani, a murit.

Ciobanii mergeau cu oile pe plai, până la Bradu Ciont. Mergeau dumbrăvenii, vătăvenii și râpenii. Dumbrava are acolo 1000 ha de pășune, vătăvenii vreo 500 ha și râpenii tot 500. Acum, pășunile nu mai sunt administrate de primărie. Cei care au animale, au luat în concesiune pășuni pe cinci ani. Au primit miliarde pe pășuni și pe animale, cu scopul de a se face îmbunătățiri funciare. Cât am fost primar, am făcut îmbunătățiri funciare pe o suprafață de 7000 de ha, în valoare de 76 de milioane de dolari. Erau din fonduri venite din partea americanilor. Am făcut tabere de vară, aducțiuni de apă, cu troci, stâni moderne, faianțate, camera ciobanilor, camera pentru brânză, drumuri, până în Bradu Ciont, și la Lunca Bradului, și pe Scurtu. Ciobanii participau la licitație pe o anumită pășune. Ei se obligau să acopere suprafața respectivă cu UVM-uri (unități vită mare), după care se plătea, conform licitației la primărie. Acum primăria nu urmărește dacă s-au făcut modernizări, chiar dacă ciobanilor le intră în cont miliarde de euro. Banii sunt pentru aducțiuni de apă, curățatul pășunii, fertilizatul pășunii. Când eram primar, nu aveam voie să țin un coșar mai mult de trei zile cu oile, și fertilizam întreaga suprafață. Anul următor erau numai trifoi și lucernă, în urma târlei care se punea. La două-trei zile trebuia să mute coșarul cu animalele. La nivel de comună am avut 34.000 de oi, 27 de turme, acum nu cred că mai sunt nici 5000. Aveam și bovine. Era o cisternă care căra lapte numai din comuna asta, două-trei drumuri făcea pe zi. Plecau cantități mari de lapte și brânză. Erau contracte mari.

Apa a fost băgată în sat când era primar Covrig. Din contribuția bănească, s-a cumpărat conducta în ’57-‘58. Atunci au captat izvorul de la Troci. După ce am venit eu, am adus apa până în complexul de 10.000 de oi (Merinos și Corideli). Făceam export. Plecau tirurile cu mieii de 30-35 de kg în carcasă. Ajungeau în Constanța și plecau la arabi. Am băgat apă, am făcut o prelungire din conductă, am captat izvoarele. Am tras încă o conducă, am mărit bazinul de la 150 m³ la 250 m³. Era suficient atunci, dar consumul nu era atât de mare. 

Herța e un cătun din Vătava. În perioada comunistă, am avut probleme, pentru că erau 14 familii pe care trebuia să le mutăm de acolo în Vătava. Am tot amânat și a venit revoluția și așa au rămas oamenii acolo. Unii și-au făcut cabane, altul pescărie. Și-au făcut drum, au băgat curent electric. Eu am vrut să fac acolo o tabără pentru animale, să facă statul drumul și să aducă utilitățile. Dar oamenii erau mai reținuți. Voiam să demarez o investiție pentru microferme. Investiția venea pe fond funciar. 

Ciobanii din Dumbrava erau cei mai vestiți din comună. Făceau cea mai bună brânză. Vătăvenii și râpenii nu scoteau aceeași calitate. Ori nu știau să o facă, ori se grăbeau. Eu trebuia să mă duc, să fac controale în teren pentru cele 27 de turme de oi, pe care le avea comuna și ajungeam măcar o dată pe vară la fiecare. Primarul avea atunci o activitate de dimineață de la ora 4, de la mulsul vacilor, până noaptea, la paza porumbului. În ultima perioadă, a trebuit să facem școala de tractoriști, pentru ca în timp ce mecanicii mâncau, noi să recoltăm grâu. Pentru fiecare sat, aveam trei brigăzi de tractoare. Puneam câte o femeie să gătească și duceam mâncarea tractoriștilor în câmp. Iar noi, primarul, viceprimarul, contabilul, trebuia să conducem combina cât timp mecanizatorii mâncau. Mânca și procurorul-șef al județului cu tractoriștii pe răzor, că el răspundea de comuna noastră. Deci legături între sate au fost tot timpul. Dar Dumbrava avea 4.600 ha, din cele 6800 ha pe care le avea comuna.

 Sașii au avut în jur de 2.000 ha teren în zona Vătava și Petre Boțan a câștigat un proces. Boțan l-a întrebat atunci pe judecător ce se întâmplă dacă îi dă o palmă, iar judecătorul a zis că primește amendă. Atunci i-a dat o palmă, de a căzut de pe scaun. Și a câștigat procesul cu sașii. A obținut 1.500 ha de la sași, plus de la Bradu Ciont 1.000 de ha pentru Dumbrava și 500 ha pentru Vătava. A făcut foarte multe pentru comuna asta, și nu a fost respectat suficient. A făcut trei școli, trei cămine culturale în fiecare sat, drumul mare. A convocat toți bărbații și i-a dus la tăiat la pădure, să ia lemne pentru construcțiile astea. În același timp, cu altă echipă, cu premilitarii, a început să facă drumul. Și, când au coborât de la pădure, drumul era făcut pe mijlocul satului. 

Școala veche era la dascălul Axente Boțan, până când i-a dat teren din grădină de la popa Ionică, contra partidă. Prima oară au fost doar două săli de clasă, cancelaria și biroul directorului. Ulterior, s-au construit încă două clase. Eram vreo 200 de elevi în Dumbrava, acum nu cred că mai sunt nici 20.

În ‘83 aveam o populație de 2.693 de locuitori, suprafața totală a comunei era de 163 km², 882 de locuințe. În afară de CAP, erau 21.839 de oi, plus o asociație cu 10.000 de capete. Bovinele din gospodăriile populației numărau 1.207 capete, care dădeau 15.540 hl de lapte.

De Crăciun, veneau cu Turca, cu Plugușorul, Colăceii. Se făceau colăcei pentru băieți și pupeze pentru fete. Mergeam cu trăistuța dintr-un capăt în celălalt al satului. Mai era sărbătoarea de Rusalii. Veneau de la Târgu Mureș, cu discursuri legate de evenimentul din 1848 cu Austro-Ungaria. Și acum au făcut șapte preoți slujbă acolo. Toate satele care au avut morți acolo, veneau cu hora lor. Era Podășelu, plin de costume naționale și de jocuri. Veneau fiecare cu ceterașii lor. 

Jocurile specifice Dumbrăvii sunt: De-a lungu și Învârtita, Călușaru, Bărbuncu, Sârba.

Măsura oilor se face mai rar, nu mai sunt nici animale. 

Era un obicei de Crăciun, două zile și două nopți era joc, de Anul Nou două zile și o noapte, iar de Bobotează, două zile și două nopți. Satul era plin de oameni. Obiceiul ăsta a dispărut. Tineretul a dispărut înainte de colectivizare, copiii s-au dus la școli. 

În Dumbrava sunt în jur de 80 de case goale, plus în jur de 55-60 de case cu oameni de peste 80 de ani. Au copii care mai vin. Dacă se făcea drumul, legătura cu Bistrița, toată circulația spre Harghita, spre Toplița era mai ușoară.

Se mânca balmoș, care se făcea la stână. Balmoșul era specific. Jintuitul se obține după ce se stoarce cașul de zer, se rupe toată brânza și se strânge din nou. Atunci iese grăsimea. Dacă nu iese cel puțin 50% din grăsime, brânza se iuțește, fiindcă e foarte puternică grăsimea aia. Din ea se făcea untul de oaie. Pe timpuri, la patru oi îți dădea o copățuie de unt (cupă de lemn de jumătate de litru). 

Toamna, pe 15 octombrie, mai era ospățul ciobanilor, când se alegeau oile. Erau câte patru-șase ciobani la fiecare stână, în funcție de numărul de oi. Iarna, ciobanul mergea la fiecare proprietar și își achiziționa oile. Așa își obțineau oile. Îi dădea 7 kg de caș. Primăvara, dacă mergea până la 1 mai cu ele, pentru fiecare săptămână îi dădea o jumătate de kg de caș, pentru fiecare oaie. Îi mai dădea un kg de urdă. Nu plătea taxă de vărat pentru oile cu lapte, numai pentru sterpe. 

Fiecare cioban lua oile și le tomna, până când venea iarna și nu se mai putea ieși la pășune. Tăiau câte o oaie-două și băgau la căldare. Făceau tocăniță din carne de oaie. Chemau proprietarii și, în cazul în care lipsea una, ori îi dădea ciobanul alta, ori îi oprea din taxă. Apoi se adunau la șeful de stână acasă, el tăia o oaie de-a lui, îi punea la masă, le dădea ginars și făcea ospăț. Sărbătoreau pregătirea iernatului.

La măsura oilor, ciobanul tăia mieii, în funcție de numărul de proprietari pe care îi avea. Îi prăjea carnea pe frigări, pe care le împlânta fiecărui proprietar în față, cu pâine proaspătă, scoasă din cuptor. 

Nunțile țineau mult. Sâmbătă dimineața porneau chemătorii. În funcție de cât de bogați erau mirii, puneau patru, șase, opt sau zece chemători băieți și tot atâtea fete. Se împărțeau și mergeau prin tot satul. Chemau la nuntă fiecare familie din sat. Seara, neamurile miresei se duceau la mireasă, iar neamurile mirelui la mire și chefuiau. Duminică dimineață, mirele lua nașii, se duceau după mireasă, mergeau la biserică, se cununau și veneau la cămin. Cei cu o situație mai bună făceau nuntă cu călăreți, care deschideau alaiul.

Vara, oamenii mergeau la cosit la câmp, la patru, cinci, șase km și, ca să nu se întoarcă mereu acasă, făceau o colibă rotundă din lemne. Avea formă de căpiță. Pe nuiele puneau fân, iar la mijloc lăsau o gaură. Se numea patulă. În mijlocul colibei făceau foc dacă era frig sau dacă voiau să își facă de mâncare. 

Vătăvenii aveau la Gura Creangului și la Cuejdel suprafețe de fânețe mai mari decât dumbrăvenii, care aveau doar Piciorul Poiului și Remetea.

Poate că tinerii ar putea să se întoarcă în Dumbrava dacă s-ar fi înființa noi ferme. Acum se dă sprijin pentru tinerii fermieri. Dar aici lumea e reținută în a-și da terenul în arendă, sau să îl vândă. Ca să poți înființa o fermă, ai nevoie de cel puțin 20-50 de ha de teren. S-ar câștiga foarte bine și din vânzarea laptelui de capră. Am avut o inițiativă la nivel de consiliu local, dar s-a opus conducerea. Teren arabil nu e mult, 1.400 de ha, din care Râpa are 700 ha, iar Dumbrava și Vătava restul. Terenul arabil ar merge arabil pentru culturi furajere, trifoi și lucernă, dar și pentru fânețe.