Dumbrava

Mă numesc Echim Ioan, sunt născut la 25 septembrie 1947, Râpa de Jos. Am urmat studiile primare în sat, în Râpa, apoi ciclul gimnazial la Vătava, liceul la Deda, fiind prima promoție. Apoi a urmat o perioadă în care mi-am facut stagiul militar, la Turnu Severin, cam departe – în ’66-’67. Pe urmă am dat admitere la facultate. Am terminat facultatea de matematică în 1971 și, prin repartiție ministerială, am venit la școala din satul Dumbrava. Nu era primul loc de muncă, fiindcă eu am activat și ca suplinitor înainte. Am prins, cum s-ar spune, plăcerea pentru a mă pregăti ca dascăl.

 M-am căsătorit în 1974. Doamna mea e de peste drum, vecini. Ea a lucrat ca învățătoare în sat, la Râpa de Jos. Avem o fată care acum lucrează la Mureș, lucrează în domeniul sănătății și are o pregătire superioară, c-a făcut facultatea de drept. Dar lucrează în sănătate, având și pregătire pentru așa ceva…

Ce să vă mai zic: în anul 1971, am venit atunci cinci absolvenți: un învățător, fie iertat, domnul Petruț pe urmă, deci după mine; a fost domnul Mureșan Ioan, profesor de istorie și geografie… Domnul Sebastian Ioan, profesor de limba română. Pe urmă a fost doamna Vântu Ecaterina, din Deda, profesor de biologie, și apoi am mai avut în cadrul colectivului, pe profesorul de română Codarcea Gheorghe, fie iertat (și el îi dus). Deci, cu trupa asta am debutat în ’71, la Dumbrava. Oameni cu pregătire, cu școală…

Acolo am regăsit pe doamna educatoare Boaru Maria, pe doamna învățătoare Bendriș Irina și pe doamna învățătoare, care a a fost printre noi ca o veterană, doamna Vlaicu. Iar dintre profesori, l-am pe domnul Savu. Deci cam asta a fost formația de bază cu care am plecat. Mi-a dat doamna Boaru o poză faină cu mulți profesori la școală, veche, de prin anii ’80. Foarte veche. Foarte mulți profesori am văzut în poza aia: profesori, învățători… Deci erau foarte mulți atunci.

Erau mulți, fiindcă atunci aveam un număr mare de elevi, așa, pentru a face o comparație, eram un număr de 12 cadre didactice. Am avut și 4 învățători, cu 4 clase separat… independente… A fost o perioadă când erau mulți copii. În perioada în care am fost director, au funcționat următoarele cadre didactice:

Educatoare: Boar Maria, Vlaic Dorina

Învățători: Bendriș Irina, Vlaic Octavia, Petruț Ionel, Borșan Rodica, Codarcea Maria

Profesori: Echim Ioan – matematică, Sebastian Ioan – română, Mureșan Ioan – istorie-geografie, Vântu Ecaterina – științe biologice, Covrig Simion – istorie-geografie, Torpan Ioan – biologie, Bendriș Savu – educație fizică, muzică, Grecu Emilia – istorie-geografie, Grecu Oana – română, Borșan Claudia – română, Mera Bogdan – istorie-geografie, Mera Elena – matematică-fizică, Codarcea Gheorghe – română, Gabor Ion – istorie-geografie, Ilovan Aurelia – matematică, Dima Alina – română, Vlaic Maria – biologie, Covrig Grigore – educație fizică și Preotul Alexandru Grecu – religie. Menționez că Mera Bogdan a predat istorie-geografie și l-am luat pe lângă mine să cunoască administrația școlii, și i-am urat să lucreze atâta la școală până când o să i se spună ”Dascălul cel bătrân”. Dar soarta a fost crudă cu el, un accident stupid de mașină i-a luat viața. Păcat mare.

Atunci, în anii ’80, am despărțit 2 săli de clasă, ca să putem face toate cursurile înainte de masă… Deci să fie într-o singură serie învățământul. Pe urmă s-au cam micșorat efectivele de elevi din clasă. Așa, ca o comparație, în 1971 am avut 153 de elevi la clasele I – VIII. Era plină curtea școlii… Mulți aveam, 23-24 de copii într-o clasă. A fost atunci o populație școlară mare. C-am văzut, cam peste tot în școli au fost elevi mulți în clase. Se știe că apoi o scăzut populația. Eu am lucrat până în 2008 la Dumbrava. Deci 37 de ani.

Am fost și director, cred că trei serii, aproape 28 de ani și chiar am ținut o evidență a efectivului de elevi în școală. Când am plecat în 2008 la centrul de comună, la Vătava, tot ca profesor de matematică, deja se redusese numărul de elevi, că a trebuit ca și la ciclul gimnazial să reducem clasele și să cuplăm câte două, să facem învățământ simultan. În 2008, la Dumbrava mai erau 57 de elevi. De la 158… O diferență foarte mare… Pentru că și populația comunei, se vede din recensămintele care s-au făcut, la ultimul recensământ, în comună populația a scăzut cam cu 500 de persoane.

Prin ’90, am lucrat la primărie. Am fost primar un an, al doilea primar după revoluție. Primul a fost Covrig, unul din Vătava. Și după mine a venit Lucu Bâta. Eu am fost în ’90-’91, un an la primărie. Atât a fost de bine, încât m-am săturat. Cu împărțirea pământului a fost balamuc, cel mai mare balamuc de pe lume.

Deci, tot mai bine la școală. De-aia m-am întors, că nici n-aveam de gând să candidez mai departe, prea era harababură mare. Nici pe la județ nu știau multe lucruri.

Am avut niște scandaluri între familii. A lu’ Tășnade a lucrat o grădină la un vecin la cineva, și a trebuit s-o dăie înapoi. N-o vrut s-o deie înapoi, a zis că stâlpul de curent e-al lui, și-atunci și grădina e a lui. 

Atunci, în ’90, mai țineau oamenii foarte tare la pământ. Au fost avizi pentru pământ. Dar acuma s-au săturat și-au plecat mulți, că și la noi au rămas multe terenuri nelucrate. Uite, și-acum, n-are cine să lucreze terenurile… că am și eu aici fân cosit de-o lună, și făcut de noi, și nu și-l duce ciobanul. 

Aici, la Râpa, este teren mult, mult mai mult ca la Dumbrava. Știu că pe vremea CAP-ului, Râpa avea teren arător cât Vătava și Dumbrava.

Apoi, la școală am făcut grădinița, ca să nu mai fie la cămin și, în interior, s-au făcut toalete pentru copii, spații de igienă, numai că nu mai sunt copii. Nu mai este materie primă. Acum sunt două învățătoare, cred, două-trei educatoare și câțiva copii. Am vorbit cu profesoara de matematică de la Vătava. Știți câți absolvenți au fost în clasa a VIII-a? 8. Și la anul vor fi 10! Din trei sate. Aici, la Râpa, nu mai este nici grădiniță, nici școală.

În anii ’70-’80, erau mulți copii, se organizau competiții sportive între sate. Când am făcut terenul de sport, se punea zgură și copiii treceau tăvălugul pe teren și stropeam.

Am amenajat terenul atunci cum nu mai erau în zonă – și pentru tenis de câmp, și pentru handbal. Aveam echipă de handbal. Dar acum terenul nu mai e, au venit aluviuni și au acoperit zgura. Atunci se făceau lucrări de întreținere. Era ținut sub control. 

Am avut copii buni, foarte buni. Îmi amintesc de Stela Borșan și de Versavia Vanc, care s-au realizat ca profesoare de matematică. A mai fost Mera, care e preot, Gabor Emil, care a fost ofițer, George Sorlea, din Podășel, Rodica Borșan, învățătoare, frații lu’ Dimostin, Claudiu, care a terminat Dreptul, și Dia, care a făcut științe economice. Desigur, toți sunt realizați. Avem multe foste eleve ale școlii care lucrează în domeniul sănătății, ca asistente medicale, cum e fata Mărioarei Boar. Sau Lenuța Gabor, medic. Deci cum s-ar zice, s-au ridicat copiii, de bună seamă. Mai ales că aveam și olimpiade, unde aveam rezultate foarte bune. Examenele de capacitate, testele naționale, se dădeau la Deda. Foarte mulți ani am avut rezultate sută la sută. Că erau încă invidioși și cei din Vătava, și din Rușii Munți. Conta faptul că toți profesorii aveau specializarea, fiecare pe domeniu lui. Acum, la sate, sunt mulți suplinitori, iar profesorii, ca să-și formeze o catedră, trebuie să meargă la 2-3 școli. 

Atunci a fost bine, pentru că în perioada aceea noi am fost mai multe familii de dascăli de-aici. Eu cu soția, Savu cu soția, Maria Codarcea cu soțul, Simion Covrig cu soția. La fel a fost și-n Vătava, domnul Pantică. Am fost de-aici din zonă. 

Am stat la școala de la Dumbrava 37 de ani. O viață de dascăl. Din calculele mele rezultă că am fost la Dumbrava de 10.000 de ori. Și am făcut 80.000 de km pe jos. Mergeam peste deal (pe cărări) împreună cu Simion Covrig, că drumul era rău. Până la școală făceam cam 50 de minute. Și când ploua, ne luam haine de schimb și cu cizme. Da’ nu am fost bolnavi, că zicea colegul Pantică: „Bă, voi umblați prin frig de dimineața și nu v-am văzut răciți o dată. Eu sunt peste drum, și tot răcit.” Ne-am călit. Am socotit că am făcut o distanță cât a-i înconjura pământul de două ori.

La început, după ce am venit eu, se făcea geometrie în clasa a VIII-a, în trimestrul III. Așa, un fel de activități practice: cubajul buștenilor. Mi-a povestit acum câteva zile un fost elev că i-a folosit. Când i-au adus lemne de la pădure, se vedea clar că sunt mai puține. Avea porție 2 metri cubi de stejar, dar părea să fie cam 1 metru jumate. A sunat la Emil Bendriș, la primar. A venit. Între timp, a luat telefonul, a măsurat cu ruleta, a făcut volumul și i-a spus că i-a ieșit 1,60 metri cubi. Or venit ei, au măsurat, le-a ieșit 1,70. Dacă la 2 metri cubi, te păcălesc cu 30 cm cubi, la 5 metri cubi, te fentează cu un metru cub. Nu-i corect. E bine să știi cum să verifici.

Eu m-am simțit la Dumbrava ca acasă. Am avut o relație așa de bună, și cu elevii, și cu părinții. N-am avut probleme. Toată lumea interesată, ca să se obțină rezultate bune cu copiii. Se și vede din ce avem, că avem copii eminenți, cu rezultate bune. Uite, am văzut acum pe internet Dohotari. O terminat și facultatea la Cluj. După aia, este fata lui Viorel, a lu’ Gabor, a terminat medicina veterinară. Pornirea bună a fost de la școala de la Dumbrava, până la urmă.

În 2012 m-am pensionat. Am făcut 45 de ani și 7 luni. Acuma, pensia e mulțumitoare, dar până acum a fost batjocoritoare. Păi dup-o viață d-asta… Că și cu copiii nu-i prea simplu să lucrezi…nu este simplu, dar, cum s-ar spune, eu cel puțin așa am considerat că atunci dascălii au fost pregătiți bine. Din punct de vedere al specialității, plus din punct de vedere al pedagogiei, al muncii cu elevii. Deci, pedagog asta înseamnă, muncă cu elevii. Să știi cum să muncești, fiindcă nu este ușor. Că vedeți acum se spune acum, comparație cu rezultatul de la testul național de la sate și cu cel de la oraș. Ei, nu e chiar așa ușor. La oraș, n-ai ce face altceva. Aicea copiii-s puși la treabă.

Ce să spun, n-o fost vreun moment în care să am vreo părere de rău c-am venit la Dumbrava. Ca să-ți spun sincer, la început, am zis că vin numai pentru o perioadă, că nu voiam să rămân la Dumbrava. Dar, uite că așa s-o întâmplat. Un colectiv didacatic foarte bun a fost. Chiar am fost apreciați în zonă și toți am fost în perioada aia cam de-o vârstă.

Aveam 24 de ani când am venit, uneori, în pauza mare jucam fotbal cu elevii, împreună cu colegii Codarcea și Petruț. Și atuncea se mai lungea pauza… Mai erau și sobele-alea atuncea, mai scoteau fum…

Dar, ca și acuma, nu s-a dat mare importanță învățământului. Am primit niște fonduri, de-am făcut o reparație capitală, când am împărțit cele două săli de clasă, cu mari intervenții și rugăminți la inspectorul general să-mi deie fonduri. Și nu mi-o ajuns. Și să mă rog. Și de-asta zic. Am asigurat mobilier școlar recondiționat. Mobilierul era de la liceul economic, care l-o scos din inventar. Erau bune băncile, da’ scrise, scrijelite, și le-am adus la școală, le-am recondiționat, și-am cumpărat tapet și-am pus la toată lumea; și-am scris numele elevului și, la vară, când intrai în vacanță, dacă ai scris pe bancă, plăteai.

Acum nu prea stau bine cu sănătatea. Mi-au cedat rinichii. Te afectează boala. Că și pe mine tăt încet m-o măcinat, până m-o adus la limită. Dar fac tratament și mă simt foarte bine. Este acolo, la Târgu-Mureș un centru modern cu habitat suedez. Că numa’ acolo și la Sângeorz mai este un centru. Și-n județ nu mai este. Și-aduce din Sighișoara, de pe toate părțile, Târnăveni, Toplița.

Dar să știți că, de multe ori, m-am visat la Dumbrava. Și nu trece o săptămână să nu mai vorbesc cu colegii; cu Savu am rămas în relații bune.