Dumbrava

Acum 50-60 de ani, fetele intrau în joc de mici, la 12, 13 ani. Ne învățam să dansăm ținându-ne de colțul mesei. În clasa a VII-a am avut nota la purtare scăzută din cauză că am fost la joc; nu aveam voie să mergem la cămin, la joc. Când am crescut, veneau feciorii și ne luau de acasă la joc. Veneau și mamele cu noi. Primul joc îl jucam cu cel care ne lua de acasă, apoi dansam cu toți. Când eram copil, se făcea joc în fiecare duminică, după biserică, la salcă. După aceea, s-a mutat în grădina comunală. La șezători veneau și băieții, și jucau cărți. Făceam șezătoare și la cămin. Se făcea Bărdăuța. Se smulgea cânepă din caier, câlți mai mult, să nu strice fuiorul. Se făcea un cerc și se numeau o fată și doi feciori. Ea stătea în mijloc și de o parte un fecior, de o parte altul. Se puneau patru șuvițe și feciorii dădeau foc. Se spunea că feciorul de la care ajungea mai repede focul către fată, o va lua de nevastă. Era un joc. Când intrau feciorii în casă, la șezători, ridicau caierul și ziceau să crească cânepa cât casa.

De Anul Nou, înainte de ora 12, se făcea joc, Vergelu. După ora 12, bărbații umblau la colindat. Mai târziu, au început să meargă și femeile cu ei. 

În postul Paștelui nu erau evenimente speciale, doar șezători. De Paște, toată lumea se îmbrăca în haine noi. Iarna se țeseau țoale (lepedeu, fețișoară, ștergari, merindari) din cânepă și lână. Primăvara, se duceau la vâltoare țoale. Cânepa se opărea cu leșie mai întâi ,și apoi se clătea în apă. Se opăreau hainele de cânepă în ciubăr. Și pânza se opărea de nouă, așa se albea. Deasupra ciubărului se punea cenușa, iar sub ceaun se făcea foc. Se punea apă fierbinte peste cenușă și leșia se strecura. Așa se spălau și cămășile bărbătești, izmenele. Le duceam cu căruța la Mureș, să le clătim. Iarna spălam aici, în vale. Țineam cânepa în vale câte trei săptămâni până se înmuia pozdărea, să se ia șuvița de pe pozdăre. O dădeam peste cap în baltă. Se usca pe lângă garduri, se melița, se pieptăna, se țesăla. Am lucrat cu mama de mică. Făceam draperii brodate, apoi am cusut pe sită (material foarte rar, sintetic, popular în anii ‘70), cu fluturi paiete), am cusut și în chelin (cusătura pe etamină, cu motive geometrice, foarte colorate). Acum stau prin dulapuri, le-au mâncat moliile. 

Bătrânele purtau catrințe și șorț. Rochiile (fustele) cu laibăr erau crețe în spate, în față nu erau crețe, că puneau șorț peste. Catrințele erau țesute din lână, căreia i se zicea păr tras prin pieptănuș. Se torcea și se făcea firul foarte subțire. Modelele se coseau. Se țesea trupul (adica materialul pentru catrințe) în table (adică cu figuri geometrice) și, acolo unde se coseau, se lăsa pânza simplă, numai în două ițe. Trupul era din patru ițe. Cămășile se făceau din moșin (pânză din bumbac), se coseau șâre pe dos, se umpleau cu mărgele. Se făceau cămăși cu fodori (manșete cu volan încrețit), cu obinzică (tighel ornamentat pe lângă gât), cu platcă, cu creți deasupra sânului. Apoi a început cusutul cu mărgele. De la sași făceam rost de mărgele. Erau unele sclipicioase și altele de sticlă. Se mai folosea la catrință o sârmă răsucită, bulion îi ziceam. Mai erau poalele făcute în cinci cline, tot din pânză. Aveau ciurelul făcut cu bumbac galben și portocaliu. 

Erau diferențe între costumele populare din Dumbrava, Săcal sau Vătava. Numai când se făceau la Gledin, fotele semănau. A venit obiceiul de la Caransebeș, de la bănățeni. Le-au adus aici, dar la noi s-au creat alte modele, mai sclipicioase, mai bogate. La ei nu sunt așa încărcate, nu au atâția fluturi. Se vindeau cu degetarul, erau foarte scumpe. Pentru a face o cămașă cu mărgele, trebuia să vinzi o vacă. Tot de la Caransebeș a venit moda de a broda pe pai. Luam paie de la mătură și brodam. Așa mi-am făcut năframa, cu gratii și ciurel. Am făcut tăietură și fileu pe ușile din casă. Știu să înnod și pe cui, începi de la un ochi și crești. De mică mi-a fost drag să lucrez. 

Am fost băciță, acum mai avem câteva capre. Când eram copil, erau mulți ciobani în sat. Primăvara se rugau și umblau ciobanii să adune oi. Erau câte patru, cinci, șase ciobani la o stână. Și mergeam până în capul satului, pe la finul Ionica Ciorlichii după capre și după oi. Dimineața le aduceam la noi, seara le înapoiam. Mergeam cu ele la pășune. Se adunau după ce se tăiau mieii, înainte de Paște, cam din aprilie când își dădea drumul iarba. Apoi făcea măsura oilor, se întovărășau ciobanii și se adunau la stână. Părintele făcea sfeștania oilor, sfințea ciobanii să îi ferească Dumnezeu de rele, de trăsnete. Preotul era în mijlocul oilor, le stropea cu apă sfințită. Primăvara, ciobanii aveau găleată nouă pentru măsura oilor. Părintele făcea cruce și stropea cu agheasmă oile și ciobanii. Le dădea tămâie și agheasma care rămânea, să le aibă la stâne vara, în munți. Se duceau în Călimani și în Scurtu, pășunile dumbrăvenilor. Mai mergeau la Mâța, Pahonu Mare, Pahonu Mic, Tarnița, Făgețelul. Se duceau mereu. Când eram copil, am dat în strungă, dacă tata nu a avut băieți. 

Scaunu’ Domnului e deasupra Bistrei, de la Pietroasa în Sus. Se duceau cu oile de la Pietriș la Scaun, în poiana din deal și, din mijloc, în fundul Gălăoii. 

Odată, am mers cu oile pe Pietroasa. Am ajuns pe plai, în poiană, și era gheață la sfârșitul lui mai. Mâncarea specifică era boțul cu urdă, boțul cu brânză, topcitul. Balmoș se făcea mai rar, la evenimente. La noi nu se măsura laptele, să știe cât să dea oamenilor. Dădeau în jur de șase, șapte kilograme de brânză pentru o oaie. Din jintuit, se făcea untul de oaie. De la patru oi se dădea o felie de unt. La măsura oilor toată lumea mergea acasă cu o sticlă de jintuit, iar la tuns la fel. Făceau acasă balmoș. Le mai dădeau câte o mâncare de urdă. 

Coborâtul oilor se făcea după cositul hotarului, când se făcea frig la munte și pica bruma, după Sfânta Maria Mare. Coborau pe plai din Călimani până la Răstolița. Într-un an, am venit prin Căpățâna, o noapte am dormit acolo și după am ieșit în drumul mare, până la Gura Bistrii. De acolo intra în hotar. De o vreme nu mai au voie pe asfalt, le duc cu mașinile, dar nu pot mereu.

În Vinerea Mare era alesul oilor. Mergeau toți stăpânii care aveau oi să vadă dacă au lipsă. Erau însemnate în ureche, le crestau cu foarfeca. Acum au și crotali. Atunci plăteau ciobanilor văratul. Seara se făcea jocul ciobanilor. Tomnatul se plătea pe săptămână, în funcție de cum era timpul. Jocul se făcea acasă, la șeful stânii. Erau ciobanii cu familiile lor. Făceau și mâncare: găluște, zeamă, tocană de oaie. Tocana de oaie se face în căldare, afară, pe jar, cu slănină, ceapă, cartofi, morcovi. La tocănița de miel se pune jintuit.

Cântecul ciobanilor

Ciobanii de pe la noi

Ei se duc vara la oi

Sus în vârful munților

Înaintea oilor

În vârful Pietrosului

La apa Iezerului

La apa Iezerului

Paște badea turma lui.

Tătă vara șăd la munte

Și pasc oile cornute (bis)

Și le duc dorul la mândre

Ș-apoi toamna când se lasă

Ciobănașii vin acasă (bis)

La copii și la nevastă.

La strânsul recoltelor

La culesul viilor 

La alesul oilor

Fac jocul ciobanilor.

Porcul nu se taie în zilele de post, miercurea și vinerea. Oricum era postul Crăciunului, dar trebuiau gustate. Se făcea o tocăniță la tăierea porcului. Se punea în pod și se dădea fum acolo. Până primăvara stăteau la afumat și nu se stricau. Se uscau în pod. Carnea friptă se punea în găleți emailate cu grăsime.