Dumbrava

Eu de la 6 ani am fost la stână. Taică-meu a fost cioban. Am avut cam 100 de oi, apoi, mai târziu, după ce mi-am făcut rânduieli și ce a trebuit, sus la Remetea, sub coastă, am avut și 300. Acolo stăteam iarna, aveam teren acolo. Acum l-am dat în chirie tot ciobanilor. Urcam din mai pe munte, în Călimani. Se căuta lâna atunci. Acum se aruncă și lâna, și pieile. Se plăteau foarte slab în ultimul timp, de asta am și renunțat. Am învățat de la Vasile Florin?? să fac brânză. Cu el am fost la oi vreo cinci-șase veri. Îmi spunea cum să rup cașul. Eram trei băieți pe care îi învăța, fiecare cu treaba lui, unul cu gălețile, altul făcea topcit. El cânta tot timpul. De Paște, să nu ne fie urât, avea făcută tablă de șah pe masa stânii. Care pierdea, spăla hainele tuturor băieților. Apoi a venit Matei, nu avea treabă cu noi, că eram mici. Vasile ne-a învățat să cântăm în trâștie. 

Acum, la caș, ăștia cu tehnologia lor spun că laptele trebuie să fie la temperatura corpului. După ce mulgeam oile, noi strecuram laptele din doniță în budaca de lemn, îl lăsam să se răcească un pic, să îi dăm cheag. Degeaba îl strângi cald, că se face ca guma. Când se închega, îl adunam, apoi îl zdrobeam bine de câteva ori. Îl lăsam puțin, apoi îl strângeam bine, îl făceam caș, îl puneam în strecurătoare de tifon și îl agățam la grindă. Dacă nu îl făceai în budacă, ieșea zer verde, iar când brânza era stoarsă, ieșea zer alb. Ieșea jintuitul, din care noi făceam balmoșul. Îl puneam într-un bodârlău, un vas de lemn mic, cilindric. Dintr-un caș de 10 kg, ieșea 1 kg de jintuit. Îl puneam în bodârlău și îl țineam o săptămână. Bătrânul bătea untul și îl spăla la izvor. Tot zerul se trăgea. Pentru fiecare oaie, trebuia să dai o felie de unt. La trei oi, dădeai un cheag. Erau reguli, nu se încălcau. Iar pentru fiecare oaie, stăpânul dădea la stână, la ciobani, un kg de făină de mălai. Trebuia să aibă ce să mănânce. 

Copiii nu se mai întorc, la oi nu le mai place. Al meu e cu mașinile, pe partea mecanică. A fost dus la stână, acolo a fost înțărcat la 6 ani. I-a făcut lapte cu tăiței și, într-o săptămână, l-a scăpat de biberon. A venit acasă necăjit. Eram pe Bradu, cu Aurel de la Pârâu și cu Adrian. Un km jumătate era râu, numai bolovani. Aveam niște cai nebuni și, când le-am dat drumul, a sărit biberonul cu lapte. A început să plângă. N-a mai mâncat lapte de atunci.

M-am dus la stână de mic, să dau în strungă, aia era treaba copiilor. Am mers o lună, că voiam să-mi iau bicicletă, dar nu-mi ajungeau banii. Am mai stat o lună. Era bicicletă Ucraina. Vreo 1500-2000 de lei. Eu aveam doar vreo 70 de lei pe lună. I-am dat banii cumnatului Bucur, de pe Vale. Când am venit acasă, era bicicleta nou-nouță. Am stat o vară întreagă la oi.

Odată, eu am pierdut oile în Scurtu. Eram cu nănașu Vasile. După-amiază mulgeam oile, vreo patru găleți cu lapte. Am muls numai două și le-am numărat. Aveam vreo 380, dar 80 nu mai erau. N-am mai mâncat. Am alergat departe să le căutăm. Nu le-am găsit până seara. Am sunat acasă, pe Viorel, pe cumnat, pe toți, să căutăm oile. Am ieșit cu Viorel a doua zi, seara. Am suit pe o cioată și le-am găsit. Am venit cu ele la stână, le-am băgat la strungă, niciuna n-a fost lipsă. 80 am pierdut, 80 am găsit. Ursul n-a dat peste ele. Era un urs mare și negru cum n-am văzut niciodată. Când voia să ia o oaie nu avea nicio treabă, că eram acolo, că erau câini. Venea, își lua o oaie, se punea în vale și o mânca. Până i-a făcut cineva vileagul (l-a omorât). 

Aveam la stână un om care făcea mâncare. Umbla după coarne, pe Bradu’, și lăsa oile. Aveam și 100 de capre. Când am ajuns la stână, erau nea Valer și Aurel să ne schimbăm, sâmbăta. Mi-au zis că au lăsat caprele singure și au intrat lupii în ele, vreo 20 de capre. Cunoșteam capetele, veniseră cu ele zdrobite, mâncate. Am zis s-o rezolvăm între noi, oamenii înțeleg, nu e nimeni nebun. Am mai găsit vreo trei-patru vii. Ăsta e un accident. Eu aveam vreo 60 de capre ale mele, am zis că dau din ele. 

Dacă vin lupii, trebuie să strigi câinii, să aduni oile. Lupilor le e frică de oameni, ursul stă mai mult. 

Luam și miei la stână, iar la măsura oilor, veneau oamenii și îi luau să îi taie. Dacă omul nu își mai găsea mielul, unii ciobani ziceau că l-a luat lupul, dar, dacă ziceam asta, venea lupul și lua o oaie din ale lor, parcă simțea. Și ursul, la fel. Dacă eram corecți, mergea bine treaba. 

Pufi număra mereu oile. Eu le număram la două săptămâni. Am fost tovarăși la stână și, 20 de ani, am fost ca o familie. Ne mai certam, dar primăvara ne împăcam și mergeam împreună. În Dumbrava, erau vreo șase-șapte stâni. Pe la Crăciun se făceau socotelile, ciobanii umblau după oi, iar oamenii le promiteau. Ciobanii aveau doar 40-50 de oi, și trebuia să tragem tare, să câștigăm și noi ceva. Acum, dacă ai 200-300 de oi, îți dă statul 3000 de euro. Din urdă se câștiga cel mai mult. Eu am fost singur vreo 10 ani. Aveam slugi, și trebuia să le dau bani lunar, nu conta dacă aveam sau nu, trebuia să le plătesc. Făceam bani, dar trebuia să-i împart. Câștigul nu era mare. Nu poate face oricine păstoritul, dacă nu ești născut pentru asta, sau dacă nu ți-e drag.