Istoria satului Dumbrava este istoria unei comunități de munte care s-a format și s-a consolidat de-a lungul secolelor într-un spațiu geografic dificil, dar bogat în resurse naturale și simbolice. Așezarea, situată în nord-estul județului Mureș, la interferența dintre văi, păduri și zone pastorale, a cunoscut o evoluție istorică marcată de continuitate, adaptare și rezistență culturală.
Până la reorganizarea administrativă din anul 1968, Dumbrava a avut statut de comună, cu rol administrativ, economic și social propriu. Această poziție confirmă importanța localității în cadrul zonei și explică densitatea memoriei istorice păstrate până astăzi.
Prima atestare documentară cunoscută a satului Dumbrava datează din anul 1393. Ca în cazul multor localități rurale transilvănene, această mențiune nu marchează începutul locuirii, ci doar momentul în care așezarea intră în circuitul documentelor oficiale. Analiza toponimiei, a tradiției orale și a structurii teritoriale sugerează existența unor straturi mai vechi de locuire, posibil anterioare Evului Mediu, reflectate în denumiri de locuri, hotare și zone folosite tradițional.
Primele secole din istoria Dumbravei sunt puternic marcate de împletirea dintre datele istorice verificabile și legendele transmise din generație în generație. Tradiția locală amintește de voievodul Bâlea Boaru, de existența unui schit și de posibila trecere a domnitorului moldovean Petru Rareș prin aceste locuri. Chiar dacă aceste episoade nu pot fi confirmate integral prin documente de arhivă, ele au fost consemnate de cărturari locali și reprezintă o componentă importantă a imaginarului fondator al satului.
Secolul al XVIII-lea aduce schimbări majore în viața Dumbravei, odată cu integrarea Transilvaniei în structurile Imperiului Habsburgic. Un moment de referință îl constituie înființarea regimentelor de graniță, în anul 1763. Această reorganizare militară a avut un impact direct asupra structurii sociale, asupra obligațiilor locuitorilor și asupra raporturilor dintre comunitate și autorități. Serviciul militar, disciplina impusă și noile reguli administrative au modificat viața cotidiană, dar au contribuit și la consolidarea unei conștiințe comunitare bazate pe ordine și responsabilitate.
Un capitol esențial al istoriei Dumbravei îl reprezintă conviețuirea confesională. Începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea, odată cu apariția bisericii greco-catolice, satul a cunoscut o împărțire confesională între ortodocși și greco-catolici. Relațiile dintre cele două comunități au oscilat de-a lungul timpului între confruntare și coabitare. Biserica a fost principalul pilon al vieții comunitare, având un rol central nu doar spiritual, ci și educațional și identitar. Primele forme de învățământ din Dumbrava au fost strâns legate de activitatea clerului.
Secolul al XIX-lea marchează intrarea Dumbravei în epoca modernă. Revoluția de la 1848 a avut ecouri locale, reflectate atât în participarea directă a unor locuitori, cât și în victimele consemnate în documente și în memoria colectivă. Transformările sociale și politice ale epocii au influențat structura satului și raporturile dintre comunitate și autoritate.
Primul Război Mondial a reprezentat o perioadă de mare încercare. Mobilizarea, pierderile umane, lipsurile și ocupația au lăsat urme adânci în viața satului. În acest context, momentul Unirii din 1918 este perceput ca un act fondator, la care dumbrăvenii au participat direct sau simbolic. Expresia „Și noi am fost la Alba Iulia” sintetizează asumarea identității naționale și sentimentul apartenenței la România modernă.
Perioada interbelică este una dintre cele mai bine documentate din istoria Dumbravei, datorită recensământului general din anul 1930. Datele oferă o imagine detaliată asupra populației, structurii confesionale și etnice, nivelului de alfabetizare și ocupațiilor. Satul apare ca o comunitate relativ omogenă, cu o economie bazată pe agricultură de subzistență, creșterea animalelor și activități forestiere, dar și cu prezența unor meșteșugari, comercianți și clerici.
Al Doilea Război Mondial a adus noi pierderi și traume. Mobilizările, refugierile și suspiciunile specifice perioadei au afectat profund comunitatea. Istoria locală consemnează și episoade individuale dramatice, care reflectă climatul de nesiguranță al vremii.
Instaurarea regimului comunist după 1945 a însemnat transformări radicale. Documentele de arhivă și dosarele de Securitate indică existența unor anchete, arestări și condamnări politice în rândul dumbrăvenilor. Viața comunitară a fost supusă controlului ideologic, iar instituțiile locale au fost reorganizate. Cu toate acestea, satul a continuat să funcționeze ca spațiu de solidaritate, iar tradițiile au fost păstrate, chiar dacă uneori discret.
Reorganizarea administrativă din 1968, prin care Dumbrava și-a pierdut statutul de comună și a devenit sat al comunei Vătava, a reprezentat un moment de ruptură simbolică. Deși autonomia administrativă a fost diminuată, identitatea locală a rămas puternică, susținută de memorie, tradiții și legături familiale.
Istoria Dumbravei este, în esență, o istorie vie. Ea nu se reduce la documente și date, ci se regăsește în poveștile oamenilor, în obiceiuri, în sărbători și în felul de a fi al comunității. Această istorie constituie fundamentul identității locale și oferă un reper esențial pentru generațiile viitoare.