Dumbrava

M-am născut în ’37, în Dumbrava. Și părinții mei și ai soțului tot de aici sunt. Haja Grigore îl chema pe soțul meu. În casa asta de la marginea satului stăteau doi bătrâni, pe care i-am îngrijit. Au avut o fată înfiată, dar s-a măritat, și s-a dus în Săbeșu Mare. Casa era veche, iar în urmă cu 20 de ani am început s-o renovăm. 

Am doi copii, am avut trei, dar unul a murit de mic. Unul e aici, celălalt e la Mureș. Cu ăsta am noroc, și cu noră-mea, atât de mult mă ajută. Când pleacă la lucru dimineața, mă sună și mă întreabă ce fac, când se întorc de la lucru, la fel. Le zic mereu că sunt bine, chiar dacă nu sunt, să nu-i necăjesc. Încă îmi fac de mâncare singură, mai mult seara. Stau singură de șapte ani, de când a murit soțul. Mai vine feciorul de la Târgu Mureș, mai stă acasă câte două-trei zile. 

Anul trecut am fost bolnavă rău, era să dau ortul popii. Am înviat. Am văzut cai verzi pe pereți. Eram slăbită, mi-au făcut niște vitamine și mi-am revenit. După ce treci de vreo 80 de ani încolo, apoi gata, ești dus de acasă. Am două pungi cu leacuri, cu ele trăiesc.

Noi ne-am căsătorit în ianuarie ’56. Am făcut doar patru clase, dar mai mult am trecut pe lângă ele. Am lucrat de mică. Am fost la vite, la oi și la plug. Aveam multe animale, câte 50-60-80 oi, aveam și vite, și cai. Eram cinci frați și ne împărțeam. Când aveam 12 ani, dormeam singură cu oile la Huci, la 8 km de aici. Tata era mai sus, la munte, cu oile, cu frații mei. Veneau seara și aduceau laptele de la vaci și dimineața se întorceau și puneau pe cai, în desagi, două ulcioare. Nu ne țineau la masă pe niciunul, numai la treabă. Odată m-au pus să merg la păscut cu vreo 13 miei, dar am adormit și i-am pierdut. Atât am umblat și am căutat, până i-am găsit. 

Aveam 18 ani când m-am căsătorit, la 19 ani l-am făcut pe cel mare, la doi ani distanță l-am făcut pe cel care a murit, iar la opt ani după cel mare, l-am făcut pe cel mic. Soțul era mai mare cu opt ani. Noi n-am făcut nuntă, pentru că bărbatul meu a avut altă femeie, și a făcut nuntă cu ea. Au avut un copil care a murit. Au stat cât au stat, și a plecat de la ea. După ce ne-am căsătorit, am stat foarte puțin la socri, apoi am cumpărat un teren și ne-am construit casă. Prima oară am făcut un grajd, unde am locuit până am ridicat casa. Mai târziu, am stricat-o și am făcut alta. În ’92 am stricat și grajdul, dar am făcut altul. 

Am făcut greu banii; lapte și ouă nu se vindeau, brânză mai făceam, dar o vindeam greu. Trebuia să plătim dare (taxe) pe loc, iar dacă nu plăteam o lună, veneau jăcuții (cei care încasau taxele și cotele) pe la poartă. Noi, copiii, ne ascundeam, părinții nu erau acasă. Ne băgam înăuntru. Dacă ne găseau, ne luau cureaua, cizmele, căputele (sumane de lână), ce aveam pe noi. Le duceau la Râpa și le țineau acolo. Când aveam bani, ne duceam și le scoteam. Dacă nu aveam, rămâneau acolo ani de zile. 

Acum am cinci nepoți și șase strănepoți. Mi-a plăcut mult lucrul de mână, dar am făcut doar pentru copii și pentru nepoate, nu am vândut.

Zona asta se numește ”La Pârău”. Așa ne zice aici: Aurel de la Pârâu, Grigore de la Pârâu, Ion de la Pârâu. Micu îl chema pe primul care a stat aici și a avut toată Dumbrăvița. A avut doi feciori, pe unul îl chema Nechifor al Catrinei, iar pe celălalt îl chema Alexandru. Au făcut și ei copii, și au împărțit pământul. Alexandru i-a avut pe moșu’ Mănăilă, Grigore, Maxim, Sandu, Ion de la Cănac. Nechifor i-a avut pe Simion, Vasile din Pârâu, Șofrănica lu’ Ciubic, Paraschiva lu’ Aurelu’ Fătului, Lelea Mare, soacra lu’ Valeru Petri, Gafta din Pietriș și Anastasia.