Dumbrava

Când eram copil, se juca cel mai mult ”loapta”. Loapta era o minge făcută din păr de vacă. Ne jucam șase-opt copii, o echipă de trei-patru copii. Unul o arunca și ceilalți dădeau cu bățul să intre în barbă. Erau ca botele ciobanilor, cu aia se lovea și cel din capăt trebuia s-o prindă. Jucam în grădina comunei, mai jos de cămin, jucam și în Podășel, duminica, în anumite sărbători. Numai bărbații jucau. În fiecare duminică, se juca hora la Salcă. 

Apoi s-a terminat. Au început balurile, apoi discotecile. S-a mai păstrat jocul de sărbători, de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează. Ținea șase zile și șapte nopți, două zile și două nopți de Crăciun, o zi și două nopți de Anul Nou, până la 12. Când trăgea clopotul, se împărțeau găști, prieteni, cinci-șase grupuri. 

Apoi a apărut televizorul, mai mergeam doar pe la cunoștințe, la prieteni. Erau obiceiuri frumoase. Acum, tineretul e plecat în afară. Feciorul meu mare e în Germania. Copiii sunt născuți în Germania, merg la grădiniță acolo. Și nora mea e româncă. Au casă cumpărată în Reghin, au și apartament. Cu timpul, tot aici vin.

Am moștenit cazanul de la tata, i-am făcut îmbunătățiri. E cel mai mare din sat. Fac țuică oamenilor din tot satul, mai de voie, mai de nevoie. Dar acum am proteză și mi-e mai greu. Veneau oamenii cu borhotul. Înainte, eram dirijați de MAT, acum suntem dirijați de Vamă. Și plătim o cotă în funcție de cât fierbem. 

Aici îi zice țuică verde, că e curată, nediluată cu apă sau zahăr. Țuica fiartă se făcea cu trei părți de țuică și un sfert de apă. Se mai punea zahăr sau miere de albine și se da în clocot. O țineam în butoi de dud, acum o țin în damigene din sticlă. În plastic doar transportăm, iar aluminiul îl mănâncă țuica. E foarte tare, are cam 45-50 de grade. Prima țuică e spirtul, reziduurile de oxid de cupru, nu se beau. Are un miros specific, se dă deoparte cam un litru, un litru jumătate. Chiar dacă rămâne la 60 de grade, pun apă după gust. Când s-a schimbat gustul la ultima țuică, îl rupem și îi dăm drumul afară, iar dacă e prea tare, adăugăm apă. Până la 55 de grade, poți să pui apă de rețea fără nicio problemă, că nu se tulbură. Dacă vrei să îl faci mai slab, se pune apă distilată sau apă minerală. Este foarte interesant procedeul pentru că depinde de fructe, nu trebuie puse fructe putrede, doar ce e bun. Borhotul trebuie fiert la timp, dacă îl lași din toamnă până în primăvară, se oțețește. Trebuie fiert 21 de zile. La bunicul Ștefan, băga căzile în casă. Nu făcea nimeni atât de multă țuică ca el. Veneau cu carele la el, la cazan. Punea borhotul și, la 14 zile, era fiert. Butoaiele de plastic de acum se răcesc imediat. Cele de lemn își mențin căldura. Nu mai fac țuică, nu mai cumpără nimeni.

În ’62, când s-a făcut colectivizarea, a fost o poveste lungă de nu s-a înscris tata în colectiv. S-a dus cu țuică la Lunca Bradului, să vândă cuiva. Și s-a îmbolnăvit, aprindere de plămâni. S-a internat în spital. Activistul de partid era unul Pop de la Toplița. Îi zicea lui tata: ”Tizule” și îl îndemna să se înscrie în partid. Aveam o scroafă cu 11-12 purcei și activiștii veneau mereu să mănânce aici. Cât a fost tata bolnav, nu au mai mâncat, dar veneau mereu să întrebe de el. Mama le-a dat un purcel, și s-au dus să-l frigă la Ruțoiu. Eu eram plecat cu oile. Toți știau că tata e operat, așa le spunea mama, ca să scape de ei, și n-au mai venit la noi o vreme. Când s-au întors, tata era în pat și nu se simțea bine. Ziceau că îl lasă la urmă pentru înscriere. A trecut timpul, a venit primăvara. Pe mulți i-au luat și i-au bătut, s-au înscris de frică. Când a văzut că veneau oamenii de la batoză cu sacul gol, tata a zis că se înscrie după ce ia recolta de pe câmp. Așa a scăpat. Dar am dat de alte belele. Tata a făcut pușcărie pentru o grădină din vale de Troci. Făcuse un memoriu la Gheorghe Gheorghiu-Dej și l-a primit un secretar. Dar, după aceea, a stat șapte luni în închisoare. Am tăiat șase mioare, până am ajuns la procurorul-șef, președintele judecătoriei, Muscă. Am ajuns în audiență pentru tata și i-am dus ginars în borcan cu cireșe. Atât a putut să facă, fiindcă a fost pedepsit politic. 

Aveam pe vremea aia 11 mii de lei adunați, să ne facem casă. La Batoș se terminase campania agricolă mult mai repede, iar Toderuc a venit cu tractoriștii aici și s-a întâlnit cu tata. I-a dat un tractorist bun, să care pietrele de pe câmp, să facem casă. Apoi, a venit treaba cu pușcăria, și s-au dus toți banii.

Acum, timpurile s-au schimbat, satul dispare în timp. Văd că dispar și ciobanii, mai sunt numai trei turme. 

Din familie, doar eu am rămas în sat. Am fost cinci frați: patru fete și eu. M-am născut după război. 

Dintre obiceiurile cu care am crescut, se mai păstrează Colăcei. Dacă ar fi doar copiii din sat, ar dispărea, dar mai vin de la oraș. Nu mai are cine să meargă nici cu Turca. Mai demult nu se dădeau bani, colacul era simbolul. Se cânta, se colinda. Acum doar la popa sau la primar mai este câte un colac, să se păstreze tradiția.

Post mai țin doar bătrânii. De Crăciun, de apucarea postului, era joc, de mijlocul postului era joc. De Paște nu se făcea joc. În Vinerea Mare se alegeau oile, ăsta era obiceiul. Ciobanii tăiau o oaie, se făcea ospățul ciobanilor cu joc, straiță, ginars. Îmi amintesc că răsuna satul de strigături când era joc. Fiecare joc, cu strigăturile lui:

De-a lungu: „Rupe-o, rupe-o, rupe-o-n cinci/ Plin e codrul de voinici/ La tot fagu’ patru-cinci/ Dar la fagu’ cel din vale/ Zace-un voinic ce nu moare/ Cu-a lui mândră la picioare/ Mândra lui așa zicea/ Hai, fă bine și te scoală/ Eu mândruță m-oi scula/ Dacă tu mie-mi aduci/ Mură neagră-n Postu’ Mare/ Și măr roșu la Rusalie/ Mură neagră-s ochii tăi/ Care m-am iubit cu ei/ Și măr roșu la Rusalie/ Alea sunt buzele tale/ Care m-am țucat cu ele”

Învârtita: „Pârâuță pârâioară/ Face-m-aș în tine moară / Să vină mândrile mele/ Să iau vamă de la ele/ Buze moi și subțirele/ Să vie și mândra mea/ Să iau vamă de la ea/ Buzele și gurița”.

La apucarea postului de Crăciun, unul striga și altul răspundea:

„Ceteruică când te aud/ Toate rălele le uit/ Ceteruică când te văd/ Toate rălele le pierd/ Ceteră de lemn de fag/ Gura mea ciuie cu drag/ Ceteră de lemn de tisă/ Gura mea-i gură deschisă/ Ceteră de lemn de nuc/ Gura mea-i gură de cuc”.